Vegan in Iasi

January 29, 2016

vegan in iasi

2015 Dec-5773

Iasiul, ca orice oras care se respecta, are si el din ce in ce mai multe optiuni vegane, desi deocamdata nici un restaurant complet vegan (doar vreo doua vegetariene).

2015 Dec-5777

2015 Dec-5774

#1 Cuib

Cuib este cel mai vegan friendly loc din Iasi. Toti angajatii inteleg ce inseamna vegan si nu au nevoie de explicatii suplimentare, sa comanzi mancare “de post” si nici nu primesti deserturi cu miere drept vegane ;). Felurile vegane sunt identificate cu un semn special in meniu. 

Cuib (Centru urban de initiative bune) este un loc special si interesant. Mancarurile sunt in mare parte din ingrediente locale si in intregime de sezon. Localul e luminos, plin de oameni veseli, cu muzica buna si vin fiert de asemenea. Mancarea este vegetariana. Intr-un colt al localului se gaseste si un mini magazin cu produse echitabile, facute in Romania. 

Meniurile se schimba odata cu anotimpul, dar unele lucruri le gasiti si de la un meniu la altul. Saratelele cu seminte si sos de rosii sau clatitele cu ciuperci, pasta de seminte si salata de sezon sunt printre preferatele mele. O descoperire mai noua este placinta cu legume si cartofi, pe care o pot recoanda cu drag. Multa lume apreciaza si sandwich-uri, burgeri sau supele mereu schimbatoare.

Atentie, meniurile au inca scapari si semnul vegan este trecut uneori cand nu e cazul, asa ca e bine sa va asigurati cand dati comanda.

vegan in iasi cuib mai bine

2016 Ian-5811

vegan in iasi cuib

restaurant vegan iasi

cuib iasi  unde mananca veganii iasi

#2 Select

Patiseria Select este recomandarea mea nr. 2 (sau 1, depinde de context). Este o patiserie in centrul vechi, la parterul unui hotel cu acelasi nume si care exista de cand ma stiu. Fac doua trigoane vegane, cu nuca sau mere (cel cu nuca e si putin insiropat) si macedonie cu ciuperci sau varza. Toate astea sunt facute cu cel mai fain aluat foietaj si cele sarate sunt de cele mai multe ori si calde. Eu sunt innebunita dupa ele si sunt mereu dispusa sa fac un ocol pentru asa tratatie.

patiseria select iasi mancare vegana

#3 Sante

Sante este un fast food ovo-lacto-vegetarian cu diverse feluri gata preparate care te asteapta in Food Court la Palas. Preturile sunt acceptabile si mancarurile se schimba destul de des. Poti fi sigur ca ai sa gasesti ceva vegan in fiecare zi, probabil chiar mai multe feluri. 

#4 Vivid Bistraw

Vivid bistraw au mai multe mancaruri vegane in meniu si mancarea e frumos prezentata. Nu e foarte clar daca veganismul chiar este inteles, intrucat la un moment dat vindeau linte in sos de sepie drept vegan, fara sa fie trecuta cerneala de sepie la ingrediente sau in nume. 

#5 Warda

Warda face un sandis cu falafel la lipie de te lingi pe degete, dar din pacate nu au maioneza vegana. Daca treceti pe acolo intrebati totusi, poate il convingem pe patron sa aduca ;). Au si humus, pe care il puteti cere in sandis, in loc de maioneza, iar falafelul il puteti lua fie la portie mica (sandvis) fie la farfurie. Warda face de cativa ani si livrari la domiciliu.

#6 Restaurantul libanez

Restaurantul Libanez are 2 locatii in Iasi si cateva atractii vegane: humus, baba ghanoush (salata de vinete cu tahini si zeama de rodii), falafel si supa de linte, toate intr-o interpretare impecabila. Falafelul e in stil libanez, galben la mijloc si crusta de susan.

#7 Restaurantul indian

Restaurantul Indian de la Food Court-ul din Palas are pakora, samosa si chana masala dal.

#8 Gelateria Moo

Gelateria Moo are mai multe locatii in Iasi. Au o gama larga de sorbet-uri de fructe si o inghetata de ciocolata neagra nemaipomenita. Felurile de inghetata pot varia de la o locatie la alta. Cornetul nu este vegan, insa au paharele din hartie. 

Cafea

jassyro cafea cu lapte de soia iasi cafea vegana

Jassyro este poate cea mai simpatica cafenea din Iasi. Parte din farmec este si faptul ca au tot timpul lapte de soia (pe care il fac de fapt din lapte praf de soia). Poza este de pe pagina lor de Facebook (folosita cu acordul lor), dar e intentionat aleasa sa nu vedeti prea multe, ca sa aveti ocazia sa fiti la fel de placut surprinsi ca si mine. Recomand cu mare caldura o vizita. Si daca sunteti in graba, puteti da un telefon sa va astepte cu cafeaua gata facuta!

Sage este o ceainarie plina de flori, cu un meniu gros de ceaiuri pentru toate gusturile, terasa sub arcadele bibliotecii, muzica faina si uneori chiar live, si cel putin in post, biscuiti vegani. Notabila este ciocolata calda cu lapte de soia. Ca fapt divers, e si ceainaria in care mi-am petrecut eu studentia. 

Teo’s cafe si Starbucks au si ele lapte de soia.

Cafeneaua Utopia are biscuiti vegani, la care chiar scrie “vegan” in meniu!

De evitat

Pizza de post de la Mamma Mia se gaseste tot anul, dar contine cascaval “vegetal” (ii zic ei), care contine si cazeina si lactoza. Acelasi cascaval (dupa gust, caci nu am aflat decat tarziu ca nu e vegan cel de la Mamma Mia) se gaseste si pe pizza de post de la Petru, care s-a gasit in postul Craciunului.

Recomandari de la cititori

Mai stiti alte locuri cu bunatati vegane sau vreo mancare super buna a unui local anume?

Comentarii

  1. Andrei Vladimir

    Nu că aș vrea să fiu gică contra… dar tipul de la Sage(patronul) e un critic înverșunat al veganismului. Am avut o discuție cu el în care mi-a enumerat toate clișeele cunoscute(veganii sunt slabi, dumnezeu a dat omului viețuitoarele să le folosească, veganismul e o modă etc).
    Și deși nu are treaba direct cu veganismul, ar fi de menționat că cei de la jassiro nu au cafea fair trade(ca și opțiune) și nici nu vor avea prea curând din ce am vorbit cu tipul de acolo.
    În schimb, la cuib, acaju, corner bar etc se găsește :p
    Eu chiar vroiam să laud mamma mia, printre puținele locuri unde găsești fresh-uri de morcov, măr și sfeclă la un preț ok(ce-i drept tot la CUIB e cel mai avantajos). Și nu sunt 100% convins că acel cașcaval de mamma mia nu e de post asta pentru că am verificat cam toate cașcavalurile de post de prin supermarketuri și nu aveau cazeină(decât dacă ai inside info legat de ce folosesc ei/marca/produsul exact :) ).
    Sultan Suleyman și Donner Kebab au niște falafeluri gustoase(de la sultan nu prea recomand, deși e cel mai ieftin din oraș( 7 lei), probabil are și niște ingrediente ușor dubioase :p )

      Reply
      1. ilinca Post author

        Buna Andrei. Mamma Mia are acelasi cascaval vegetal (la gust) din totdeauna, cred ca cel putin de 10 ani stiu eu. Se topeste si are alt gust decat orice cascaval vegan mancat de mine, ceea ce m-a facut sa il suspectez de mai de mult ca nu ar fi vegan. Exista un cascaval mare, la tub patratos, lung de vreo 40 cm si cu latura patratului de vreo 15, care se gaseste uneori la vrac, in vitrina cu branzeturi, masline etc.. Se gaseste de foarte multi ani, 10+ si obisnuia sa fie invelit intr-un plastic galben sau rosu. Eu presupun ca ala e cascavalul.

        Afirmatia mea se bazeaza pe nou meniu, in care au adaugat alergenii comuni si, la toate produsele cu cascaval vegetal, scrie ca au lactoza. La rugamintea mea un chelner a fost suficient de amabil sa se uite pe eticheta si mi-a spus ca contine si cazeina si lactoza.

          Reply
        • ilinca Post author

          Si mai este si un cascaval de la viofast/viotrost pe care scrie cascaval vegetal (nu de post) si are cazeina. E pe baza de grasimi vegetale, dar eticheta e facuta de asa natura incat, daca nu citesti atent crezi ca e vegetal.

            Reply
        • Geo Mihalache

          Mamma Mia nu recomand nici eu – i-am rugat sa nu puna cascaval vegetal, eram covinsa ca nu e bun…nu au pus, dar chiar si asa pizza pare facuta din resturile ramase de la alte feluri de mancare – maslinele uscate, ardeii amari iar “cireasa de pe tort” – cartofii prajiti pusi pe pizza care arata de parca ar fi stransi de pe mese de pe la alti clienti :(. Categoric nu. Eu una nu am gasit nicaieri pizza vegana adevarata. Doar cea pe care mi-o fac eu acasa, dar daca vrei una rapida, gata facuta, nu prea ai optiuni :(

            Reply
          • Vladimir Andrei

            Bine, în unele localuri, știu sigur că poți să le ceri să nu pună cașcaval ”de post” dar evident că nu va mai fi cine știe ce gustos.
            Într-o lume în care aș avea foarte mult timp, probabil le-aș atrage atenția/aș face o campanie legat de faptul că spun că folosesc cașcaval de post dar nu e așa.
            De fapt, cred că ar fi deajuns un telefon la Protecția Consumatorului, mai ales în perioada postului și un mic de mediatizare în presă.
            Adăugăm pe to do list :))

            PS Până la urmă am văzut că e și cașcaval de post în Auchan care nu are cazeină sau alte prostii (are ulei de palmier :)) dar tot e mai ok dp meu de vedere) dar probabil nu le convine dpdv financiar.
            PS2 Foarte faină lista și articolul :D

              Reply
            • Edi

              Hei, hei!

              Am descoperit și eu întâmplător trigoanele cu nuci (delicoase!), încercându-mi norocul.. Recomand :D

              Mulțumesc că ai făcut o listă. Apreciez mult! Chiar eram curios de restaurantul indian de la food court, n-am avut curiozitatea să întreb de meniu vegan.

              Și treaba cu Warda e fucking weird… nu știam.. încă am memorii bune acolo de pe vremea când mâncam animale.. Poate le convertesc acum >:)

                Reply
                1. Fairylina

                  E geniala shaworma cu falafel de la Warda ! Recomand ! eu nu sunt vegetariana sau vegana dar am avut curiozitatea sa o incerc pentru ca mi-a recomandat-o o prietena vegetariana.

                    Reply
                2. Liv

                  Excelent articol. Ma intristeaza sa aflu ca pizza “de post” de la mamma mia nu e de fapt vegana. Sunt curioasa daca celelalte pizzerii din iasi care ofera pizza de post (rita, dopo poco) chiar folosesc optiuni de cascaval vegan.
                  Ah, si ce am mai descoperit eu este ca sunt optiuni vegane de inghetata la “fantazia” plus, bineinteles o gramada de optiuni la salad box, inclusiv de dressing! :)

                    Reply
                    1. ilinca Post author

                      Chestia cu cascavalul “de post” cu ingrediente animale e chiar foarte bizara, pentru ca se gasesc o multime de cascavaluri vegane in oras. Nu stiu de ce insista sa foloseasca din ala :(.

                        Reply
                    2. irina

                      de cand a aparut vivid bistraw in Iasi am avut un soi de curiozitate legata de viitorul acestui restaurant. cum va evolua in timp. se prezentau ca un restaurant raw-vegan-lacto-pesco-vegetarian. de toate inafara de carne. dar gaseai suficiente variante vegane fancy – ca nicaieri in oras. un pic scumpe, ce-i drept, dar unele delicioase si nutritive. de fiecare data cand mergeam acolo era aproape gol. recent am vazut pe pagina lor de facebook ca au lansat cu nou meniu si ca au inceput sa prepare si carne. nu am fost curioasa sa mai trec pe acolo sa vad ce mai au vegan.

                        Reply
                      • binbin

                        De evitat si pizza de la Prima si DopoPoco, ambele folosesc cascaval vegetal cu lactoza. O sa-mi tin un sertar la congelator cu legume pentru pizza si aluat portionat. Si-mi iau eu cascaval vegan care il pot tine tot la congelator dupa ce il desfac, ca nu mananc asa des. Asa e cel mai sigur. :D Multumesc de postare, foarte utila!

                          Reply
                        • Pingback: Vegan în Iași | Vegan în România

                        Leave a Reply to Liv Cancel reply

                        Your email address will not be published. Required fields are marked *

                        You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>