O.K. nu e chiar indiană, ci de inspirație indiană. Chestia e că în India nu pare să existe conceptul de supă, însa fac ceva foarte asemănător (dhal*) pe care îl mănâncă însa ca sos, de exemplu peste orez. Având asta în vedere ar putea fi mai puțin surprinzător că principala întrebuințare a lingurii este pentru a mânca orez, desigur dacă dintr-un motiv sau altul nu iți permiți să îl mănânci cu mâna. Eu am aflat de curand chestia asta și deși văd un oarecare simț practic în a mânca orezul cu lingura (spre deosebire de bețișoare), încă mi se pare foarte amuzant.
Se călesc în ulei 1 ceapă mare, 1/2 praz și câțiva căței de usturoi tăiați în jumătate, cu sare și curry. Se adaugă un morcov, 2 cartofi și 200g mazăre galbenă fiartă (cântărită uscată) , se adaugă și apa și se fierb măcar jumătate de oră. Se adaugă 100 ml lapte de cocos și se pasează.
Pentru servit puteți amesteca o linguriță de făină și sare după gust cu o mână de praz și mazăre fiartă (fără apă, ar trebui să se lipească făina pe ele de la umezeala lor) și prăjiți-le în ulei suficient până devin aurii. Mulțumită făinei vor deveni crocante și sunt o adăugire foarte plăcută la supă.
Sfat 1: Curry-ul trebuie prăjit odată cu ceapa, pentru că își schimbă aroma. Cel puțin așa susțin toate sursele mele și pot depune și eu mărturie că nu mai are mirosul ăla așa proaspăt. Așa că este bine să “cunoașteți” curry-ul dumneavoastră, ca să-l puteți pune tot de la început.
Sfat 2: Puteți folosi și linte roșie în loc de mazăre și este și mai bun după gustul meu. Făina de năut cred că poate fi înlocuită aici și de făina normală.
*Dhal-ul este și el un cuvant ambiguu, pe care ei îl folosesc însa ca și cum ar fi de fiecare dată foarte clar despre ce e vorba. Poate însemna practic orice fel de linte (din multele lor de feluri, fiecare cu intrebuințări foarte precise), fasole, eventual mazăre și un fel de mâncare (la ce mă refeream eu). Mâncarea dhal este în principal ce am facut eu aici, însa cu linte in loc de mazăre și fara a le face piure apoi sau adăuga laptele de cocos. Întrucât fierb lintea foarte mult, iese ceva aproape de supa cremă.
Pingback: Supa crema de mazare galbena cu sofran