Tag Archives: Vegan

Umplutura pentru ardei, dovlecei sau sarmale

November 24, 2013

 Varianta mea de ardei/dovlecei umpluti e simpla, rapida, cu multa soia si foarte gustoasa.

bostanei umpluti  mancare de vara

La nunta lui A. am mancat niste sarmale care mi-au amintit de suspiciunea mea mai veche cum ca sarmalele ar putea fi si bune (Am niste standarde foarte ridicate la sarmale). Umplutura era putin prea simpla dar avea mult morcov si mi-am dat seama ce bine se potriveste. Intrucat sarmalele necesita prea mult timp, m-am gandit sa incerc compozitia cu niste ardei si dovlecei. Si de atunci o tot incerc, cu aceeasi reteta pe care v-o propun azi. Am fost destul de bucuroasa ca mi-a iesit asa bine din prima incercare. 

dovlecei umpluti de post

Stiu ca multa lume are deja o reteta preferata, dar daca sunteti in cautare de una, nu cred ca veti fi dezamagiti de asta.

Ardei umpluti - reteta de umplutura vegana
Yields 25
Write a review
Print
Umplutura
  1. 300 - 350g orez basmati
  2. 100g soia granule
  3. 1 leg (±40g) patrunjel
  4. 1/2 plic amestec condimente pentru sarmale
  5. 1 lg. zahar
  6. 3cm ardei iute
  7. 250g morcov
  8. 200g ceapa
  9. sare
  10. ulei pentru prajit
  11. 3 linguri pasta de tomate (optional)
Pentru sos
  1. sos de rosii
  2. sare
  3. piper
  4. ardei iute
Instructions
  1. Se clateste orezul si se lasa la muiat in apa rece 15 minunte apoi se fierbe dupa instructiunile de pe punga. Se fierbe soia cu sare si se scurge. Se caleste ceapa taiata marunt cu morcovul dat prin razatoarea mica, cu sare dupa gust. Se adauga soia si se prajeste si ea. Se toaca marunt patrunjelul si se amesteca orezul cu soia, patrunjelul, zaharul si condimentele. Tot acum se adauga si pasta de tomate, daca vreti. Umplutura e gata.
  2. Pentru sos eu amestec ingredientele de mai sus cam jumatate sos de rosii - jumatate apa. Sare si piper dupa gust si putina faina, cam 4 linguri pentru cat sos as avea nevoie eu pentru 25 ardei.
  3. Se umplu ardeii si se aranjeaza in picioare intre-o oala mare si mai inalta decat ei. Se adauga capetelele de ardei sau miezul de dovlecei printre ei si se toarna sosul pe deasupra.
  4. Cantitatile astea ajung pentru aproximativ 25 ardei sau echivalentul in volum pentru dovlecei.
Notes
  1. Se pastreaza bine la congelator.
  2. Mama mea amesteca dovlecei cu ardei in aceeasi oala si ies foarte bine, pentru ca se amesteca gusturile.
La mine sub nuc http://laminesubnuc.ro/
dovlecei umpluti de vara umplutura vegana cu soia si orez

Umplutura se pastreaza foarte bine la congelator, ramane neschimbata. Eu fac des portie dubla si pun jumatate la congelator pentru o mancare mult mai rapida alta data. 

Si mi se mai pare ca se potrivesc foarte bine cu busuoic proaspat.

dovlecel umplut cu soia vegan

Chutney dulce de mango (incercare)

June 3, 2013

 Eu caut de multă vreme un chutney de mango cum am mâncat o data la un restaurant indian. Era dulce-iute, nu mirosea a mango (mie nu-mi place mirosul) și avea consistență și culoare asemănătoare cu sosul dulce-acrișor de prin restaurantele chinezești/thailandeze.

mango-chutney-jars

Am găsit rețeta asta, care în poză seamănă cu ce caut eu. Urmând rețeta cu aproximație a ieșit ce se vede în poză (arată mult mai puțin bine, da).

mango-chutney

Ideea e că e un sos bun, puțin cam prea aromat pentru mine, dar nu e ceea ce căutam. In principal pentru ca miroase prea tare a mango. L-aș mai încerca o dată cu măr în loc de mango.

chutney-de-mango-sos-indian-de-mango

Tartina cu sparanghel

May 31, 2013

Tartina asta este noua mea mâncare preferată cu sparanghel. Întrece și salata cu ou fiert, care ocupa mai de mult locul ăsta.

asparagus-toast

Sparanghelul se curăță se freacă cu foarte puțină sare și uilei si se pune la cuptor într-o folie de aluminiu, la foc mijlociu (180 grade Celsius) aproximativ 20 minute. Se unge o felie de toast cu putin ulei de masline, se aranjeaza sparanghelul și se lasă căteva minute la cuptor, până devine păine crocantă. Se scoate și se adauga o lingură de smântână vegetala* amestecată cu sare, ceapă verde și puțină apă. Din 250g de sparanghel ies cam 4 tartine cu toast (care este cea mai potrivită pâine în contextul ăsta, chiar dacă în poză vedeti o pâine obișnuită).

Singurul dezavantaj este că smântâna asta bună trebuie comandată pe net.

*In poza este smantana Tofutti, dar merge si smantana de caju.

tartina-cu-sparanghel

Trei tartine cu hummus

May 26, 2013

Trei dintre variantele mele preferate de tartine cu hummus. Se potrivesc minunat si pentru sandwich, daca lasam uleiul de masline de o parte.

trei feluri de tartine cu hummus (vegane)

 

Hummus cu chili, castraveti si porumb. Maslinele verzi fac o adaugire foarte potrivita la tartina asta.

tartina-cu-hummus-roz-vegan

Hummus cu turmeric, rosii semi-uscate din ulei si rucola. Un soi de bistro din Freiburg, cu mancare organica si naturala, serveste o tartina asemanatoare si este absolut geniala. Ei pun si patrunjel (putin) in hummus si inca putin pe deasupra, in loc de rucola mea. Marele lor atuu este painea de casa pe care o fac ei, care estea cea mai buna paine pe care am mancat-o vreo data… la asta evident ca nu pot ghici mare lucru despre reteta :(.

tartina-cu-hummus-turmeric-si-rosii-semi-uscate-vegan

Hummus simplu cu ierburi proaspete (oregano, cimbru, menta, ceapa verde), ulei de masline si susan prajit.

tartina-cu-hummus-si-ierburi

Salata de paste cu dovlecei

May 24, 2013

Altă salată rece, numai bună pentru picnic sau zile călduroase de vară. Mie mi se pare pur și simplu extraordinar de bună.

salata-vegana-cu-dovlecei-la-cuptor-si-branza-de-nuci

Salata are 150g paste (cântărite uscate), 2 dovlecei (un zucchini si unul galben), o mână de roșioare mici și cu mult gust, 10 frunze de busuioc, 6 linguri de brânză de nuci cu roșii și ceapă și ulei, oțet, sare după gust.

dovlecei-bostanei-la-cuptor

Dovleceii se spală, se taie în felii de 3-4mm, se amestecă cu puțin ulei, sare și dacă vreți și vreo 2 fire de cimbru, oregano sau busuioc și se pun la cuptor, la foc mijlociu.

salata-vegana-de-paste-cu-branza-de-nuci-si-dovlecei

Crema “brânză” de nuci se face tot foarte simplu, dar trebuie sa vă gândiți cu o zi înainte, pentru că nucile trebuie lăsate la muiat peste noapte. Nucile noastre se hidrateaza mai puțin/greu decăt caju-ul (de exemplu) așa că trebuie măcinate înainte. Odată nucile muiate, se scurge apa și se pun la blender împreună cu sare, lămâie, vreo 2 linguri de ulei de măsline și roșii tăiate cubulețe. Se amestecă și se potrivește la gust. Se adaugă ceapă tăiată mărunt, după gust.

dovlecei-la-cuptor